Este absolut uimitor cum natura umana reuseste sa fie intr-o continua nemultumire. Indiferent de cate lucruri ne sunt pe plac si orisicate reusim sa realizam, un altceva nu iese asa cum vrem, sau un altceva nu reuseste sa ne multumeasca pe deplin.
Ne-am obisnuit sa vrem...si vrem ce nici noi nu stim de fapt...Vrem vacante mai lungi si cand le avem, neprevazut, ca doar suntem oameni spontani si ne plac surprinderile, nu stim ce sa facem cu ele, ba chiar mai rau, nu stim cum sa facem sa reincepem munca.
Si stam si nu avem chef sa iesim din casa, nici chiar sambata seara cand weekendul a ajuns la sambure; pur si simplu nu ai chef de nimic, si mai deschizi odata chatul de la facebook sa verifici cine mai e in acelasi sertar cu tine si iti zici ''saracul, asta nu iese, toata ziua sta pe net'', sau ''uite asta nici sambata nu se abate de la FarmVille'', cand tu. TU esti in acelasi papuc, cu numar mic, care iti strange degetele atat de tare incat iti vine sa tipi de durere si uiti ca il poti da jos si sa il schimbi cu altul mai mare, care ti se va mula perfect, doar daca vrei.
Si in sfarsit, cand constientizezi ca de fapt totul este numai in capul tau, cand realizezi ca nemultumirea pe care o ai poate fi remediata, cand iti aduci aminte ca ai prieteni sau frati care te pot scoate din starea de rahat in care esti cufundat poate din cauza emisiunii lacrimogene la care te'ai uitat mai devreme, sau poate din caauza unor melodii care te'au intristat sau...nici nu conteaza cauza, atunci e momentul sa iti iei slapii, pui mana pe telefon si afaraaaaa, afara dn casa ca e timpul de socializare, de shimb de vorbe vorbite si simtite cu ton si gesturi si precipitatii si injuraturi si vorbe frumoase si strigaturi si rasete in hohote.
Si-apoi speri sa nu mai ai asa sambete...sa ai doar zambete!
